Ce trec anii! Mai bine de doi ani de la postarea articolului… Abia acum am văzut şi postarea Mariei şi sper că este bine.
Şi ca să fac o actualizare a articolului vreau să vă spun că dacă aveţi simptomele unei infecţii urinare, nu luaţi pastile, cumpăraţi un recipient steril de la farmacie, iar a doua zi duceţi o probă de urină la un laborator pentru a vi se face urocultura. Costă în jur de 39 de lei, dar vă este de mare ajutor. Rezultatele nu se iau de pe o zi pe alta, ci după aproximativ patru zile. Până atunci puteţi să luaţi pastile care să vă amelioreze simptomele, însă dacă vi se confirmă că aveţi infecţie urinară, automat primiţi şi o antibiogramă care vă spune la ce antibiotice este sensibilă bacteria.
Majoritatea infecţiilor au la bază E-coli (asta am avut şi eu cu certitudine în august şi septembrie) şi apar în urma contactului sexul (în special la femei şi aşa am păţit-o şi eu). Cea mai “frumoasă” situaţie în acest caz este atunci când tu ai E-coli, partenerul nu şi te tot întrebi de unde naiba o tot iei. N-am găsit răspunsul şi am păţit-o mai rău ca niciodată.
Infecţia a debutat în august şi s-a instalat foarte bine după o zi petrecută în maşină în bătaia aerului condiţionat. Doamne ce bine mai era când aerul era rece, însă ce-mi venea să mă dau seara cu capul de pereţi după ce am făcut un duş fierbinte. Supărată că sunt femeie şi că păţesc acest lucru, am avut răbdare până luni şi mi-am făcut pentru prima dată urocultura. Nici nu luasem bine proba (trebuie să vă spălaţi cu apă şi săpun, să fie urina de dimineaţă, să fi trecut cel puţin patru ore de la ultima urinare din timpul nopţii), dar pentru că nu mă simţeam bine şi nu doream să mai amân o zi fără antibiotic, n-am mai lăsat-o pentru a doua zi.
Luam Nolicin şi Urinal -- pastilele care m-au ajutat întotdeauna -- dar nu vedeam nici cea mai mică ameliorare. Parcă nu mai trecea timpul să-mi iau rezultatul, dar am rezistat (ce altceva puteam să fac?) şi deşi nu recoltasem bine, rezultatul a fost corect -- E-coli rezistent la Norfloxacină (Nolicin) şi la toate celelalte antibiotice, mai puţin Gentamicină şi Levofloxacină. M-am dus imediat la ginecolog şi am primit medicamente în jur de patru milioane (Tavanic, Urovaxom, Uractiv) pe care le-am luat 10 zile.
După tratamentul (1) toate bune şi frumoase vreo săptămână şi jumătate. Menţionez că după terminarea tratamentului am repetat urocultura şi ieşise bine. Mi-am zis să mă duc la urolog şi am prins o cretină de doctoră de am zis că nu mai merg în viaţa mea la urolog. Tot acolo am făcut şi o ecografie şi nu mi-a ieşit nimic în neregulă la rinichi şi vezică. N-am luat tratamentul dat de ea, ci am aşteptat să merg la doctorul ginecolog. A doua zi am refăcut urocultura şi aveam din nou E-coli, dar devenise rezistentă la Levofloxacină, dar sensibilă la altele (gen Augmentin). Din nou un braţ de pastile şi alţi bani.
Tratamentul (2) a constat în Augment, Uractiv (forte am găsit, forte am luat), Gentamicină injectabil (eu am ales branula, nu intramuscularul şi să nu aud de comparaţiile aberante dintre ele), Urovaxom, Carpicon supozitoare, Macmiror Complex ovule. Am urmat tratamentul, urocultura tocmai mi-a ieşit negativă, sistemul imunitar e la nivelul pământului motiv pentru care am răcit şi mi-e foarte frică să nu iau din nou contact cu bacteria. De la Augmentin m-am ales cu urticarie, dar am scăpat imediat după vizita făcută la urgenţe -- http://www.femeia-deasupra.org/urticarie-de-la-augmentin/
Momentan mă ocup de imunitate şi sper să fiu cuminte până îmi trece răceala, până mi se duc vânătăile de pe mâini lăsate de injecţii şi până simt că nu se mai atinge uşor E-coli de mine.
În mai puţin de două zile încep a treia “cură” cu Urovaxom. Astăzi m-am dus să-mi iau un rezultat de la ginecologie şi am profitat să vorbesc cu domna doctor. În timpul tratamentului am avut o senzaţie ciudată, ascuţită, ca o rană aflată undeva între vezică şi uretră. S-a mai domolit şi o simt când vezica este plină, dar am vrut să cer o părere avizată. Şi iar am primit pastile. O vreme trebuie să fac o cură de câte zece zile Urinex, Uriprev, apoi Uractiv şi tot aşa. Ah, şi sfatul să continui cu Imunomix, să beau lichide multe şi să am grijă de imunitate.
Multă sănătate tuturor, dar şi mie. Infecţia urinară este tare neplăcută. Dacă treceţi printr-o criză datorată acestei infecţii şi vreţi să vă spuneţi şi voi povestea, vă aştept aici cu un comentariu.

